Meciul de fotbal dintre FC Hermannstadt si ASFC Buzau, contand pentru Liga 2 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Municipal din Medias, sambata 31 iulie 2021. © FOTO: Macrea Valentin/SPORT PICTURES

FC Hermannstadt a debutat cu o victorie în campionatul Ligii 2, competiție în care a retrogradat. Cu 2-1 s-a impus formația sibiană pe teren propriu, la Mediaș, pe stadionul Gaz Metan, contra celor de la FC Buzău, fosta SCM Gloria Buzău.

A fost, totodată, și meciul de debut la echipa lor a antrenorilor Marius Măldărășanu, respectiv Cristian Pustai. Acesta din urmă a pierdut cu Buzăul chiar acasă la el, la Mediaș.

Ciobanu a deschis scorul, pentru Buzău
Cei care au deschis scorul au fost buzoienii, prin Cristian Ciobanu, în minutul 26, după o fază de contraatac și un șut plasat, pe jos, lângă bară, din afara careului.

Lotul superior pe care Măldărășanu îl are la fosta prim-divizionară FC Hermannstadt s-a văzut însă mai apoi, până în pauză. Silviu Balaure a reușit egalarea în minutul 43, din 6 metri central, după o centrare bună din dreapta a lui Pantea.

Alhassan l-a urmat pe Balaure și Hermannstadt a întors scorul la Mediaș
Partida a fost tranșată apoi în debutul părții secunde, când Baba Alhassan a prins un șut superb de la circa 19 metri, în vinclul din dreapta.

Intrarea lui Petrișor Petrescu a dinamizat și mai mult atacul sibienilor, însă cea mai mare ocazie, chiar a mijlocașului, s-a încheiat cu o minge trimisă din afara careului în transversală, în minutul 74. La faza imediat următoare, Ekollo (75) putea egala, însă a trimis pe direcția portarului, din 10 metri.

Eliminarea căpitanului Sebastian Ghinga (77), pentru fault din postura de ultim apărător în fața lui Petrescu avea să ofere și mai multă liniște Hermannstadt-ului. Totuși, Ciobanu a mai avut o zvâcnire în care putea aduce egalarea, însă șutul său de la 22 de metri central a trecut razant pe lângă poartă.

S-a încheiat 2-1 pentru FC Hermannstadt, care începe perfect campionatul la finalul căruia vrea să revină în Liga 1. În schimb, FC Buzău debutează cu stângul la primul său meci oficial din istorie, după ce în vară a cesionat locul de la SCM Gloria Buzău, un club de drept public, care nu avea drept de promovare.

Etapa viitoare, FC Hermannstadt joacă în deplasare la Unirea Constanța (0-1 la Chiajna), în data de 5 august, de la ora 17:30, în timp ce FC buzău o întâlnește pe teren propriu pe ”U” Cluj, în 8 august, de la ora 12:00.

FC HERMANNSTADT – FC BUZĂU 2-1
Silviu Balaure 43′, Baba Alhassan 48′ / Cristian Ciobanu 26′

FC Hermannstadt: I. Pop – Pantea, Bejan (Antoche 46′), I. Stoica (cpt.), Opruț – Andr. Lungu (Mino Sota 69′) – Balaure, Alhassan, I. Năstăsie (P. Petrescu 69′), Oroian (C. Popescu 87′) – Buhăcianu (Plazonja 87′)
Rezerve neutilizate: Muțiu – Al. Vodă, Tomșa, Buzan
Antrenor: Marius Măldărășanu

FC Buzău: R. Stoian – Oteliță (R. Zamfir 85′), Wiktorski (Gaitan 85′), Ghinga (cpt.), C. Toma (90+2′) – Cr. Ciobanu, Mondragon (A. Lopez 66′), Ekollo, Cârstocea (Al. Munteanu 66′) – Chică-Roșă, T. Oltean
Rezerve neutilizate: Cr. Avram – Andronic, D. Rogac, I. Neacșu
Antrenor: Cristian Pustai
Eliminat: Sebastian Ghinga 77′ (roșu direct)

Stadion: Gaz Metan (Mediaș – Sibiu); Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); Asistenți: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare) și Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare); Rezervă: Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba); Observatori: Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).

♦Min 90+7 Final de partidă la Mediaș. FC Hermannstadt întoarce scorul cu FC Buzău, se impune cu 2-1 și debutează în Liga 2 cu o victorie. Marius Măldărășanu l-a învins pe Cristian Pustai acasă la el. Cei doi antrenori s-au aflat la primul meci oficial pe banca echipelor pe care le condus din această vară.
♦Min 90+2 ⇐⇒ Călin Toma este înlocuit de Ciprian Petre. Toma, care preluase banderola de căpitan de la Ghinga, i-o dă acum veteranului Petre
♦Min 90+1 Toma trage din dreapta, mingea sare de mai multe ori până la poartă și Pop prinde fără probleme
♦Min 90 Meciul e prelungit cu cinci minute
♦Min 87 ⇐⇒ Două schimbări și la echipa sibiană. Ies Alexandru Oroian și Valentin Buhăcianu și intră Călin Popescu și Stjepan Plazonja
♦Min 85 ⇐⇒ Dublă schimbare la FC Buzău. Ies Bogdan Oteliță și Kamil Wiktorski și intră Radu Zamfir și Pablo Gaitan
♦Min 82 Ciobanu prinde un șut superb, puternic, de la 22 de metri central, din săritură, însă Pop are noroc, fiindcă mingea trece razant pe lângă bara din stânga sa
♦Min 80 Petrescu bate pe lângă zid lovitura liberă de la 20 de metri ușor lateral stânga, Stoian scapă mingea în lateral și apoi o reține pe linia porții
♦Min 78 Lovitura liberă va fi bătută abia după pauza de hidratare
♦Min 77 ||| Petrișor Petrescu scapă spre poartă, singur, după ce a primit o minge peste apărare, Sebastian Ghinga îl faultează din spate la 20 de metri și arbitrul dă fault și cartonaș roșu pentru căpitanul Buzăului
♦Min 75 Ekollo are o șansă bună din 10 metri central, cu șut din prima, după ce mingea a circulat mai întâi rapid de la Ciobanu la Munteanu, însă a dat pe direcția lui Pop, care a reținut fără probleme
♦Min 74 Petrescu trage puternic de la 25 de metri central, mingea lovește transversala și revine în teren
♦Min 69 ⇐⇒ Dublă schimbare și la FC Hermannstadt. Intră Mino Sota și Petrișor Petrescu și ies Andrei Lungu și Ionuț Năstăsie
♦Min 66 ⇐⇒ Dublă schimbare la FC Buzău. Ies John Mondragon și Alin Cârstocea și intră Ariel Lopez și Alexandru Munteanu
♦Min 65 Năstăsie bate puține pe lângă poartă o lovitură liberă din fața careului. Stoian părea învins
♦Min 62 Pauză de hidratare
♦Min 59 Pase din prima ale sibienilor după o greșeală a lui Ekollo în centru, Năstăsie primește în dreapta, în marginea careului, de unde trage peste poartă
♦Min 52 Ekollo lasă mingea pentru șutul lui Mondragon de la circa 28 de metri central, cu exteriorul, cu pământul. Mingea țopăie până la poartă, unde Pop reține fără probleme
♦Min 48 2-1 Oroian pătrunde în careu pe stânga, însă e blocat de Wiktorski, care degajează în față direct la Baba Alhassan, care prinde un șut superb din circa 19 metri ușor lateral stânga, cu lob, în vinclul din dreapta
♦Min 46 S-a reluat meciul
♦Min 46 ⇐⇒ Intră Paul Antoche și iese Florin Bejan, la FC Hermannstadt
♦Min 45+3 Pauză. FC Hermannstadt și FC Buzău sunt la egalitate după prima repriză, scor 1-1, după ce gazdele au înscris pentru 1-1 în ultimele minute
♦Min 43 1-1 Triunghi de pase în dreapta, Pantea scapă în dreapta careului, centrează pe jos în centru, Silviu Balaure preia și apoi reia din 6 metri central pe lângă Stoian, pentru egalare
♦Min 40 ||| Andrei Lungu îl ține din spate pe Ekollo și primește și el cartonașul galben
♦Min 34 ||| Adrian Chică Roșă primește cartonașul galben pentru un fault tare
♦Min 32 O nouă pauză de hidratare. Antrenorii celor două echipe dau noi indicații jucătorilor lor
♦Min 29 ||| Florin Bejan primește cartonașul galben pentru un fault dur, întârziat, asupra lui Chică-Roșă
♦Min 28 Hermannstadt reacționează imediat, are o fază continuă de atac în careul oaspeților, se centrează apoi din dreapta în partea opusă, de unde Balaure reia cu capul, dar mult peste poartă
♦Min 26 0-1 La o fază de contraatac, Cristian Ciobanu pătrunde în dribling din dreapta spre centru, trage din 18 metri central pe jos, plasat, la rădăcina barei din dreapta
♦Min 18 Arbitrul decide să oprească jocul să permită jucătorilor să aibă o primă pauză de hidratare. E foarte cald la Mediaș, ca în toată țara
♦Min 12 Buhăcianu primește o pasă lungă peste apărare, trece în viteză de Wiktorski, pătrunde în careu, în dreapta, are un moment de ezitare, iar apoi trage din 6 metri lateral la prima bară, iar Stoian respinge în corner
♦Min 1 A început partida de la Mediaș. Sibienii au o galerie formată din vreo 20 suporteri

Sursă articol: Liga2.ro