A patra etapă a ligii secunde de fotbal a consfințit și prima victorie pentru  „Gloria” Buzău. Cel puțin așa arăta tabela de marcaj a stadionului „Ion Comșa” din Călărași, la finalul celor 90 și ceva de minute ale disputei dintre Dunărea din localitate și FC Buzău,

meci încheiat cu o victorie categorică a echipei vizitatoare. Buzoienii au făcut un joc consistent și au dominat partida de la un capăt la celălalt, pe lângă cele trei goluri ratând și încă multe alte ocazii clare de gol.

Jocul a fost așadar la discreția echipei pregătite de Cristi Pustai, în disputa cu fosta sa formație. Și apropo de tehnicianul buzoian, „Profesorul” a fost inițial primit cu simpatie de publicul călărășean, pentru ca pe parcurs atitudinea spectatorilor să se schimbe. Supărați pe incapacitatea echipei proprii, dar și pe maniera de arbitraj, considerată de aceştia, confuză, spectatorii au utilizat din plin un întreg arsenal de trivialități, lucru ce nu le-a făcut deloc cinste, amintind mai degrabă de jocurile de pe coclaurii ligii a treia sau chiar mai jos.

Debutul de joc a fost unul foarte tensionat, presărat cu intrări la și peste limita regulamentului. Cu patru foști compnenți ai Dunării printre titulari, și menționăm aici pe Ekollo, Alex Munteanu, Cârstocea și Oltean, plus Wiktorski rezervă, buzoienii au intrat mai bine în joc și după numai un sfert de oră Munteanu  trage bine din colțul careului, dar portarul advers este la post și respinge în corner. Același Munteanu execută, mingea ajunge la Chică-Roșă, al cărui șut din 6 metri este deviat și iese în corner, lovind în prealabil și transversala). Imediat urmează pauza de hidratare, iar în minutul 20 se deschide scorul – Oteliță aruncă de la margine, Chică-Roșă prelungește pentru Gaitan, care preia și șuteaza de la marginea careului, iar balonul poposește în plasa porții adverse.

Gazdele acuză din plin șocul și șase minute mai târziu se face 0-2, după ce Chică-Roșă trimite plasat cu capul din careu la colțul lung, în urma unei centrări bune a lui Ekollo și a unei prelungiri inspirate a lui Ciobanu. Este scorul înregistrat la pauză, în ciuda unor oportunități bune de gol irosite de  Munteanu sau Gaitan.

În cazul de față, 2-0 nu a fost cel mai periculos scor, pentru că jocul s-a disputat ș după pauză în aceeași manieră, cu buzoienii la timonă. Profitând de apatia adversaarilor, Chică-Roșă și Ciobanu își trec în cont ocazii mari de gol, ratate însă cu seninătate. În minutul 55, Ciobanu centrează bine de pe dreapta, Ekollo reia cu capul spre poartă, portarul respinge în față, de unde Cârstocea, venit lansat, reia nestingherit în plasă. Opt minute mai târziu, Chică-Roșă deviază excelent pentru Ciobanu, care scapă singur cu portarul advers și optează pentru un lob peste acesta, dar execuția trece puțin peste poartă. Nici Cârstocea sau Gatan nu au mai mult noroc, iar jocul se încheie cu succesul oaspeților la scor de neprezentare.

Succes pe deplin meritat pentru FC Buzău, care așteaptă acum cu încredere duelul de pe teren propriu cu codașa Unirea Constanța. Apoi, o deplasare la Iași, unde o altă echipă aflată la coada clasamentului a produs surpriza, învingângd clar pe Universitatea Cluj, echipă cu pretenții la promovare și punctaj maxim înaintea acestei etape. Iar apoi vine pauza de două săptămâni datorată acțiunilor echipelor naționale…

 

DUNĂREA CĂLĂRAȘI – FC BUZĂU 0-3 (0-2)
Au marcat: Gaitan (20), Chică-Roșă (26) și Cârstocea (55)

DUNĂREA:Popa, Filip, Șandru (Cotigă), Martei, Sălceanu, Bedea, Vasile (Ivan), Kanda (Seymour), Mănăilă, Stoica (Calu), Nica (Popescu) Antrenor: Mirel Condei

FC BUZĂU:Stoian,Oteliță (Dumitru), Vîrtej (Wiktorski), Ghinga, Oltean (Toma), Cârstocea (Mondragon), Gaitan, Ciobanu (Neacșu), Munteanu, Ekollo, Chică-Roșă  Antreor. Cristian Pustai

Au arbitrat:Andrei Tiții (Sibiu), Florin Pucheanu (Dâmbovița)și Claudiu Șchiopuleț (Brașov)

Observatori:Vasile Bratu (Slobozia) și Petre Badea (Tulcea)

(Articol şi foto: Florian NECULAI)