FC Buzău şi-a încheiat aventura în Cupa României, după ce a fost învinsă acasă, 0 la 1, de FC Voluntari. Echipa din Ilfov a dominat prima repriză, jocul bun de posesie al oaspeţilor punându-i  deseori în încurcătură pe elevii lui Cristi Pustai. Cea mai mare ocazie a primului mitan a venit în minutul  22, atunci când Achim a reluat din 6 metri, dar şutul acestuia a fost respins de pe linia porţii. Mingea a revenit la fundaşul ilfovean, dar, din fericire pentru FC Buzău, acesta a şutat defectuos, din 5 metri, peste poarta lui Stoian.
Până la pauză, oaspeţii au presat, au controlat jocul, dar nu au reuşit să-şi mai creeze ocazii mari, în timp ce Buzăul s-a mulţumit să mizeze pe cartea contraatacului. Cea mai importantă oportunitate pentru gazde a venit cu 8 minute înainte de pauză, după o lansare a lui Chică Roşă, atacantului botoşănean lipsindu-i un vârf de bocanc să-i fure mingea lui Râmniceanu şi să trimită în poarta goală, de la 30 de metri.

VEZI AICI GALERIA FOTO COMPLETĂ!

Actul secund a început mult mai bine pentru buzoieni, cravaşaţi, probabil, la cabine, de Cristi Pustai. Câteva combinaţii reuşite la marginea careului, au dat emoţii celor de la Voluntari, însă în minutul 55 a venit deschiderea scorului: contraatac, Fulop este faultat în careu de Vârtej iar Achim înscrie calm, de la punctul cu var, păcălindu-l pe Stoian.
Buzăul putea egala 5 minute mai târziu, după o centrare a lui Alex Munteanu, reluată slab de Cristi Ciobanu. La capitolul ocazii, gazdele au mai punctat o singură dată, dar şutul lui Ekollo, din minutul 90, a trecut pe lângă buturile porţii lui Râmniceanu.
Finalul de meci nu a mai adus suspansul, gruparea ilfoneană apărându-se exact, şi pe fondul precipitării din atacul buzoian. Astfel, FC Buzău părăseşte Cupa României mizând acum doar pe o performanţă bună în liga secundă.
FC Buzău: R. Stoian (cpt.) – R. Şt. Zamfir, Vîrtej, Wiktorski, C. Toma (Tud. Oltean 82′) – Gaetan (Cip. Petre 78′), Cârstocea – Cr. Ciobanu (Kanda 70′), Ekollo, Paţurcă (Mondragon 70′) – Chică-Roşă (Al. Munteanu 46′)
Antrenor: Cristian Pustai
Text: Andrei Solomon – Campus Media, Foto: Andrei Piţigoi – Buzăul Sportiv