După o săptămână în care s-a pregătit la Merei şi pe „Gloria”, FC Buzău va efectua şi cantonamentul de iarnă tot pe plan local. Astfel, în perioada 17-28 ianuarie, elevii lui Cristian Pustai se vor muta la Râmnicu Sărat acolo unde vor avea la dispoziţie cele două terenuri de joc, unul dintre acestea sintetic. În acelaşi timp s-au perfectat şi jocurile de verificare din această perioadă, FC Buzău urmând să întâlnească CSM Râmnicu Sărat, Metalul Buzău, Metaloglobus Bucureşti, CSM Focşani şi Politehnica Iaşi.
În cantonamentul de la Râmnicu Sărat, Cristian Pustai va avea la dispoziţie, pentru început, 24 de jucători, urmând ca alţi trei să li se alăture în următoarele zile.
Aceştia sunt: Relu Stoian, Cristian Avram, Dragoş Horeboiu (portari), Modibo Keita, Ariel Lopez, Bogdan Oteliţă, Robert Sălceanu (Dunărea Călăraşi), Daniel Vîrtej, Kamil Wiktorski, Radu Zamfir (fundaşi), Dorin Burlacu (Aerostar Bacău), Alin Cîrstocea, Cristian Ciobanu, Malolo Ekollo, Pablo Gaitan, Dragoş Lazăr, Alin Manea, Alexandru Munteanu, Tudor Oltean, Ciprian Petre, Ioan Paţurcă (mijlocaşi), Adi Chică-Roşă, Mihai Neicuţescu (Dinamo Bucureşti), Gonzalo Latorre (Cerro Largo FC – Uruguay).

Programul partidelor de verificare
1.FC Buzău – CSM Râmnicu Sărat
(vineri, 21 ianuarie, ora 15.00, stadionul „Olimpia” – Rm. Sărat)
2.FC Buzău – Metalul Buzău
(vineri, 28 ianuarie, ora 15.00, Stadionul „Metalul” – Buzău)
3.FC Buzău – Metaloglobus Bucureşti
(sâmbătă, 5 februarie, Buzău/Rm. Sărat)
4.Metaloglobus Bucureşti – FC Buzău
(miercuri, 9 februarie, Bucureşti)
5.CSM Focşani – FC Buzău
(sâmbătă, 12 februarie, Focşani)
6.FC Buzău – Politehnica Iaşi
(miercuri, 16 februarie, Stadionul „Gloria” – Buzău)