“Eu zic că deocamdată suntem bine, mai avem nevoie de şapte puncte ca să fim fără alte rezultate în play-off. Avem două meciuri acasă şi unul în deplasare, dar se pot întâmpla foarte multe, să vedem cum încep toate echipele. Se vine după o perioadă lungă de pregătire şi începutul va fi, probabil, destul de greu pentru toţi”, a declarat antrenorul Cristian Pustai la Metropola TV.

Un calcul prin care ne-am asigura menţinerea în play-off, fără a depinde de jocul rezultatelor. Primul hop pentru FC Buzău va fi cel de mâine, când elevii lui Cristian Pustai vor întâlni o echipă nouă, imprevizibilă după schimbările făcute, atât la nivelul lotului, cât şi la cel al băncii tehnice, este vorba despre Astra Giurgiu.
Şi în formaţia noastră au fost făcute câteva schimbări în lot. “Profesorul” a renunţat la Dumitru Rogac, Sebastin Ghinga, John Mondragon, Ionuţ Neacşu şi Călin Toma, lotul de 25 de jucători pe care îi are la dispoziţie în acest moment fiind completat de Dinco Trebotic (mijlocaş, 31 de ani), Dorin Burlacu (mijlocaş, 29 de ani), Mihai Neicuţescu (atacant, 23 de ani) şi Robert Sălceanu (fundaş, 18 ani).
Asociaţia Sportivă Fotbal Club Buzău
Portari
12.Relu Stoian, 29.Cristian Avram, 13.Dragoş Horeboiu
Fundaşi
6.Daniel Vîrtej, 4.Kamil Wiktorski, 25.Radu Zamfir, 14.Ariel Varela Lopez, 5.Robert Sălceanu, 21.Bogdan Oteliţă, 17.Modibo Keita, 16.Tudor Oltean
Mijlocaşi
8.Alin Cârstocea, 7.Cristian Ciobanu, 22.Alexandru Munteanu, 60.Dinko Trebotic, 27.Leonel Pablo Gaitan, 13.Dieudonne Kanda, 24.Dragoş Lazăr, 70.Alin Manea, 10.Paul Paţurcă, 2.Ciprian Petre, 9.Dorin Burlacu
Atacanţi
98.Adi Marian Chică-Roşă, 18/19/23.Mihai Neicuţescu, 20.Yvan Malolo Ekollo

Antrenor principal: Cristian Pustai, Antrenor secund: Ionuţ Bogdan Pîrvu, Preparator fizic: Liviu Nicolae Rusu, Antrenor cu portarii: Dorin Roşca, Medic: Ovidiu Vasiloiu, Kinoterapeut: Cătălin Bălan, Maseuri: Gheorghe Roşu şi Daniel Dimofte, Delegat: Marian Lambru