Muzeul Județean Buzău și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău organizează de “Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului” activităţi interactive având ca teme care vizează: dreptul la educație, dreptul la viață culturală; dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală și socială; libertatea de gândire, de conștiință și religie; dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență, neglijență, abuz sau rele tratamente; dreptul de a-și exprima liber opinia și de a fi ascultat.

Asociaţia Sportivă Fotbal Club Buzău este unul dintre partenerii evenimentului “Călătorie cu responsabilitate în lumea drepturilor”, programat miercuri, 20 noiembrie 2024, începând cu ora 10.00, la Muzeul Județean Buzău. Pentru cei care vor veni să ne viziteze standul, clubul nostru are pregătite câteva surprize, una dintre acestea fiind interacţiunea cu doi jucători ai Gloriei Buzău.

Inedită va fi cu siguranţă şi expoziţia de tricouri, pusă la dispoziţie de Aurelian Trifan (Micul fotbalist), prin care vizitatorii au ocazia să cunoască o parte din istoria fotbalului buzoian şi ce a reprezentat brandul “Gloria” de-a lungul timpului.
Vă aşteptăm cu drag!