Echipament inedit joi pentru FC Buzău, în disputa cu Dunărea Călăraşi din “optimile”de finală ale Cupei României. Frumoasa combinaţie de roşu şi alb pare să fi purtat noroc elevilor lui Pustai, care au respectat calculul hârtiei şi s-au calificat la pas în faza superioară a competiţiei.
Toate previziunile dădeau echipa buzoiană ca favorită în acest duel, şi nu a fost loc de surprize. FC Buzău a intrat bine în joc şi a avut prima mare ocazie aproape de finalul primului sfert de oră, după ce Paţurcă trage bine din lovitură liberă indirectă de la 18 metri, dar mingea loveşte bara transversală. În continuare, ocaziile se succed la poarta vizitatorilor, dar Munteanu, Rogac sau Ciobanu nu reuşesc să înscrie. Iar când Buzăul e aproape să deschidă scorul, apare ca din pământ căpitanul Sălceanu şi respinge de pe linia porţii, aşa cum s-a întâmplat în urma unui corner prin minutul 28.
Jocul curge spre poarta călărăşeană, dar pe contraatac apare Grigore pentru cei echipaţi în albastru, care finlizează însă neinspirat din marginea careului mare, din poziţie foarte bună. Ekollo trage şi el din careu, dar balonul se opreşte în braţele goalkeeper-ului advers. A fost faza care a premers deschiderii scorului, survenită în minutul 38 – Gaitan combină scurt şi eficient cu Ciobanu, apoi reia plasat la vinclu de la 20 de metri, balonul poposind la vinclu, parcă aşezat cu mâna de tehnicul mijlocaş argentinian. A fost totodată şi ultima fază notabilă a primei părţi a jocului.
A doua repriză debutează cu mişcări de efectiv în echipa gazdelor – se schimbă linia de atac, după ce Ekollo şi Rogac lasă locul lui Ciprian Petre şi Chică-Roşă.
Cel care dublează avantajul pe tabelă este însă căpitanul Cristian Ciobanu, care recuperează la 35 de metri, pătrunde nestingherit în careu şi îl execută pe portarul advers cu un şut la colţul lung. Ocaziile continuă la poarta lui Popa, care se opune cu succes la şuturile lui Oltean sau Chică-Roşă.
Nu mai poate face însă nimic în faţa fostului său coechipier Dieudonne Kanda, care marchează din careu şi stabileşte scorul final. De notat gestul marcatorului, care nu s-a bucurat pentru reuşita în poarta fostei sale echipe, dar şi reacţia absolut ciudată a fundaşului Leca, cel care a lăsat balonul să treacă , deşi părea într-o poziţie din care ar fi putut respinge. Pe final, mai apar două şanse bune de gol, câte una la fiecare poartă, dar jocul se termină cu succesul amfitrionilor la scor de neprezentare.
După parcursul remarcabil al Metalului Buzău din urmă cu câteva sezoane, acum o nouă echipă a Buzăului ajunge în faza sferturilor de finală din “competiţia surprizelor”. Un nume perfect justificat şi în acest sezon, dacă avem în vedere echipele calificate. În urma disputelor de marţi, miercuri şi joi, s-au calificat mai departe echipele CSO Filiaşi (Liga a III-a), FC Buzău şi SSU Poli Timişoara (Liga a II-a), dar şi prim-divizionarele FC Argeş, Chindia Târgovişte, FC Voluntari, CS Universitatea Craiova şi Sepsi Sfântu-Gheorghe.
Până la meciul din faza superioară, pe jucătorii de la FC Buzău îi aşteaptă o deplasare lungă şi dificilă duminică la Timişoara, pe terenul Ripensiei. Mai ales că deplasarea se va face la prima oră a zilei de vineri, la nici 20 de ore de la finalul meciului din Cupă.
FC BUZĂU – AFC DUNĂREA CĂLĂRAŞI 3-0 (1-0)
Au marcat: Gaitan (38), Ciobanu (55) şi Kanda (74)
FC BUZĂU:Cr. Avram – Oteliţă, Vîrtej, Wiktorski (Ghinga), Oltean, Gaitan (Toma), Paţurcă, Munteanu (C. Petre), Ekollo (Kanda), Ciobanu (cpt), Rogac (Chică-Roşă) Antrenor: Cristian Pustai
AFC DUNĂREA:Popa – Ţenea (Popescu), Matei (Vultur), Leca, Sălceanu (cpt), C. Avram, Boiangiu, Ivan, Filip, Moise (Blidar), Grigore (Stoica) Antrenor: Marius Milea
Au arbitrat Bogdan Dumitrache (Bucureşti), Ionuţ Traian Neacşu (Bucureşti) şi Gheorghiţă Bălan (Piteşti)
Observatori: Cristian Sava (Bacău) şi Victor Radu (Bucureşti).
(Articol: Florian NECULAI / Foto: Gabriel CERNAT)