FC Buzău a trecut miercuri la pas de AS Recolta Gheorghe Doja în cea de-a patra fază a Cupei României. Jocul, disputat pe o bază cochetă, dar cu o suprafaţă de joc foarte moale şi denivelată din comuna ialomiţeană, a fost la discreţia elevilor lui Cristian Pustai,
care au marcat de cinci ori şi au ratat cu seninătate cel puţin încă pe atât. O repriză buzoienii au avut şi avantaj numeric, după o eliminare pentru cumul de cartonaşe galbene în tabăra gazdelor.
Jucătorii de la FC Buzău nu au dat nicio şansă adversarilor şi au controlat ostilităţile pe toată durata, puşi în gardă de faptul că în cupă se poate întâmpla orice. Oaspeţii au intrat mai bine în joc şi, după ce abia revenitul Paţurcă a trimis puţin alături din lovitură liberă, au reuşit să dezmorţească tabela de marcaj. Un şut anemic al lui Chică-Roşă este iniţial reţinut, apoi scăpat inexplicabil în plasă de portarul advers. Două minute mai târziu, acelaşi atacant buzoian este lansat spre poarta adversă, targe oarecum ciudat, dar balonul sare şi mai ciudat peste portarul ieşit în întâmpinare şi se face 0-2.
Din acest moment lucrurile se mai liniştesc, gazdele acuză şocul primirii a două goluri rapide, iar Paţurcă, Rogac şi Ekollo de două ori ratează cu seninătate ocazii mari de gol. La cealaltă poartă, tânărul Dragoş Horeboiu, titularizat în premieră, intervine bine cu piciorul la un şut din careu trimis de un adversar. Pefinald e repriză, jucătorii de la Recolta joacă parcă o idée mai dezinvolt, dare totul se năruie în minutul 45, după ce Ionuţ Ene vede al doilea avertisment, pentru un fault la centrul terenului. Cu 2-0 la pauză şi om în plus o repriză întreagă, lucrurile păreau a merge clar în favoarea echipei buzoiene.
Mai ales că în minutul 47 Neacşu este bine angajat în careu de un coechipier şi marchează cu sânge rece. Buzoienii nu se opresc aici şi, după o fază prelungită de atac, Gaitan, intrat şi el după pauză, deviază în plasă un şut al unui coechipier şi duce scorul la un neverosimil 4-0. Cu calificarea deja tranşată, cei echipaţi în alb complet mai reduc turaţia motoarelor, iar imprecizia lui Manea, ghinionul lui Neacşu sau intervenţiile bune ale portarului advers fac ca scorul să nu se modifice. Nici Horeboiu nu şomează în poarta Buzăului, acesta intervenind providenţial la o mare ocazie de gol a gazdelor. După un contraatac ca la carte, Rogac este lăsat “cu jokerul jos”, cum se spune în fotbal, şi nu poate rata cu poarta goală.
Un joc frumos şi liniştit se aprinde brusc pe final, după ce nervii columbianului John Mondragon cedează şi este eliminat, împreună cu un adversar. La starea accentuată de nervozitate a contribuit din plin şi o manieră de arbitraj confuză, care a abundat în erori. Iar intervenţia dură asupra jucătorului de la FC Buzău nu este scuză pentru tentativele acestuia de a îşi face singur dreptate.
Se termină 0-5, iar Buzăul face pasul către turul următor al competiţiei. Alături de formaţia din Crâng, în şaisprezecimi s-au mai calificat: Politehnica Timişoara, Şomuz Fălticeni, ACSO Filiaşi, FC Hermannstadt şi CS Hunedoara, Minaur Baia Mare, CA Oradea, Poli Iaşi, Ripensia Timişoara, FK Csikszereda, CSM Slatina, Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, Unirea Slobozia şi Dunărea Călăraşi.
Cupa României / Etapa 4
ACS Recolta Gheorghe Doja – AS Fotbal Club Buzău 0-5 (0-2)
Au marcat: Adi Chică Roşă (12, 15), Ionuţ Neacşu (47), Pablo Gaitan (51), Dumitru Rogac (78)
AS FC Buzău:Dragoş Horeboiu – Bogdan Oteliţă, Kamil Wiktorski, Daniel Vîrtej, Călin Toma, Ariel Lopez, Paul Paţurcă, Dumitru Rogac, Malolo Ekollo, Dragoş Lazăr, Adi Chică-Roşă.
Au mai jucat:Ionuţ Neacşu, Alexandru Munteanu, Alin Manea, Pablo Gaitan, Mondragon John;
Rezerve neutilizate:Relu Stoian – Alin Cârstocea, Cristian Ciobanu, Tudor Oltean
(Florian NECULAI)